Jan 30

Plafonul Bancii Romanesti pentru Prima Casa a fost suplimentat cu 7,6 mil euroFondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a suplimentat plafonul de garantare a creditelor prin programul Prima Casa acordat Bancii Romanesti, cu 7,6 milioane euro, pana la 35 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis vineri de banca, informeaza NewsIn.

“Solicitarile au crescut pe final an, la data de 31.12.2009 fiind deja utilizata o suma totala de peste 11 milioane euro. citeste mai departe …

Jan 29

Proprietatile lui Patriciu din Germania incep sa creasca in valoareValoarea fondului german de investitii Rutley European Property Limited, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu prin intermediul companiei Black Sea Global Properties Limited (BSGP), a crescut usor in a doua jumatate a anului trecut, dupa mai bine de un an si jumatate de scaderi, se arata in raportul financiar al fondului.

Dupa ce in primul semestru din 2009, portofoliul fondului de investitii s-a depreciat cu 7,6% calculat in euro, dar cu 19,3% calculat in lire sterline, in a doua jumatate a anului valoarea proprietatilor detinute de Rutley a crescut cu 0,3% calculat in euro, respectiv cu 6,16% calculat in lire sterline. citeste mai departe …

Jan 29

Abuzurile Fiscului: Un dezvoltator imobiliar acuză ANAF că îl controlează fără legătură cu procedurile şi cu legea de inspecţie fiscalăUnul dintre dezvoltatorii imobiliari din perioada 2006-2007 acuză ANAF-ul că este controlat pentru tranzacţii, fără nicio legătură cu procedurile şi cu legea de inspecţie fiscală. Fostul investitor este acum, însă, bun de plată. Trebuie să achite TVA retroactiv în valoare de câteva milioane de euro.

“A venit o persoană de la ANAF la mine la uşă cu o invitaţie şi mi-a lăsat o invitaţie. A spus că nu m-a găsit acasă. A doua zi am fost la ei. Vă daţi seama nu o să fie niciodată controlaţi toţi, nu că nu se poate, nu se doreşte. Sunt foarte multe persoane care niciodată nu vor fi controlate. E un abuz, o discriminare. Nu ştiu ce criterii au ei acolo, probabil că ruletă, spune Mihai Negru, fost dezvoltator imobiliar. citeste mai departe …

Jan 29

5 pasi pentru o tranzactie imobiliara de succesConstructia, dezvoltatorul, banca, utilitatile, atentia reprezinta acele elemente care pot face o achizitie sa aiba succes ori sa esueze daca nu sunt tratate cu seriozitate, au spus reprezentantii Net Worth Advisory, companie ce ofera consultanta pentru imagine, afaceri si management.
Astfel, mai multi oficiali din domeniu, citati de Net Worth Advisory, prezinta cele mai importante 5 etape care trebuie urmarite in cazul unei tranzactii imobiliare:

1. Constructia. Desi pana recent vanzarea “off plan” a fost nu numai o moda, ci si o decizie rentabila, odata cu dificultatile economice lucrurile s-au schimbat. Este important ca imobilul sau ansamblul sa existe, clientul sa aiba siguranta ca respectiva constructie continua si se finalizeaza. citeste mai departe …

Jan 29

Asmita a vandut un apartament de aproape 300.000 euro in ianuarieAsmita Gardens, compania care se ocupa de vanzarea proiectului cu acelasi nume, situat pe Splaiul Unirii, a anuntat ca a vandut in luna ianuarie un apartament cu patru camere, in valoare de 286.611 euro. La inceputul anului, compania a lansat o promotie, ce consta in mobilarea si utilarea primelor zece apartamente care vor fi vandute.

„Primul apartament vandut in 2010 a fost unul cu patru camere, in turnul 7, cu un pret de 286.611 euro”, a declarat Atena Tiplic, director de vanzari in cadrul Asmita Gardens. citeste mai departe …

Jan 29

Dezvoltatorii imobiliari vor sa dea statul in judecata pentru ca Fiscul le cere plata TVA retroactiv, pe tranzactiile dintre 2006 si 2008. Dezvolatorii spun ca au vrut sa faca platile, dar la acea vreme nu exista cadrul legal pentru incasarea taxei. Valoarea tranzactiilor imobiliare vizate de Fisc este de aproximativ 3,5 miliarde de euro.

Jan 29

O tanara, care credea ca a prins o oferta intr-un complex imobiliar a aflat cu stupoare ca imobilul se afla in Bragadiru si nu in Capitala, iar garsoniera care trebuia sa fie gata toamna trecuta nu exista inca. Daca achita 35 de mii de euro in avans pentru o garsoniera de 52 de metri patrati intr-un bloc nou din zona Prelungirea Ghencea avea o reducere de 6500 de euro.

Jan 29

Posesorii de case in zone mult ravnite in urma cu un an de zile, cred acum ca sunt de fapt ghinionisti. Cu toate ca au scazut pretul imobilelor drastic numai pentru a le putea vinde, acestia nu se pot bucura de succes, cumparatorii gasesc o sumedenie de inconvenienta la a locui intr-o astfel de zona. Drumul pana in centrul o rasului pare sa dureze o vesnicie dimineata, iar costurile de intretinere a unei astfel de case sunt mult mai mari in comparatie cu alte zone.

Jan 29

Dupa ce acum cateva zile ministerul Dezvoltarii anunta ca certificatul energetic nu va fi obligatoriu, astazi a revenit asupra deciziei. Functionarii si-au dat seama ca ar putea primi amenda de la Bruxelles daca nu vom introduce acest act. Certificatele energetice vor fi obligatorii din luna martie a acestui an. Ministerul Dezvoltarii se grabeste sa scoata o lege in acest sens. Notarii si agentii imobiliari spun ca locuintele se vor scumpi, iar chiriile vor trece in zona neagra, pentru ca nu toti proprietarii vor avea bani pentru acest certificat energetic.

Jan 29

O firma din Ploiesti cere falimentul Impact pentru 140.000 euroCompania Romconstruct SA, controlata de omul de afaceri Neculai Rosu, cere intrarea in insolventa a dezvoltatorului Impact SA, pentru o datorie de aproape 590.000 lei (circa 140.000 euro). Impact sustine ca aceasta cerere este neintemeiata si reprezinta o incercare de santaj, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

„Cererea de deschidere a procedurii este vadit neintemeiata, fiind mai degraba o incercare de santaj, din moment ce, de fapt, cel pagubit este chiar Impact care detine titluri executorii impotriva acestei societati comerciale in valoare de 978.016 lei (aproximativ 237.000 euro)”, se arata in comunicatul dezvoltatorului. citeste mai departe …


Pagina 1 din 18       1   2   3   4   5   10   ...   Ultima pagina »