Aug 31

Mallul din Rahova, cu un picior in groapa: Pierderi de 28 mil. euro in 2010Pierderile mallului Liberty Center din cartierul bucureştean Rahova au crescut îngrijorător.

Centrul comercial, deţinut de compania irlandeză Mivan şi de familia libaneză Awdi, a raportat pentru anul trecut pierderi brute de 28,3 mil. euro, aproape de două ori mai mari decât în 2009, când pierderile companiei care administrează mall-ul s-au cifrat la 10 mil. euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor Publice.

Mall-ul a mers pe pierdere încă de la deschiderea lui din octombrie 2008, însă acestea au fost păstrate în parametri normali. citeste mai departe …

Aug 31

Dezvoltatorii pariaza la risc pe portofelul romanilor din provincieRomânii din peste 13 oraşe de talie medie şi mică nu au cunoscut încă viaţa de mall. În următorii doi ani, se estimează ca numărul centrelor comerciale din România va creşte de la circa 68, câte sunt în prezent, până la 88 de unităţi. Ce şanse de câştig au aceste proiecte?

Dezvoltatorii imobiliari au anunţat că vor construi malluri­ în oraşe precum Slatina, Bistriţa, Hunedoara, Botoşani, Huşi sau Târgovişte încă de dinainte de începerea crizei; unele au fost deja începute şi se apropie de finalizare.

Proiectele programate în cele 13 oraşe cumulează investiţii estimate la peste un miliard de euro. (Vezi aici harta mallurilor) citeste mai departe …

Aug 31

Titlurile de proprietate emise in ultimii 20 de ani prin hotarari judecatoresti depasesc suprafata tarii, trebuie gasita o solutieMinistrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a afirmat miercuri ca trebuie gasita o solutie in privinta titlurilor de proprietate, intrucat daca ar fi adunate suprafetele pentru care au fost emise acestea in ultimii 20 de ani, s-ar depasi teritoriul tarii: “Daca am aduna suprafetele din titlurile de proprietate emise in ultimii 20 de ani, ar fi mai mare decat suprafata tarii”, a declarat Udrea, citata de Mediafax.

MInisterul Dezvoltarii Regionale si Turismului urmeaza sa preia de la Ministerul Administratiei si Internelor, potrivit unui proiect de act normativ, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara. citeste mai departe …

Aug 31

mall-langa-bakje-2Un centru comercial nou, cu o suprafață de peste 16.500 mp, va fi realizat în Buyeo, Coreea, în imediata vecinătate a unui palat vechi al dinastiei Bakje, una dintre cele trei dinastii care s-au așezat în Peninsula Coreeană în urmă cu 2.000 de ani. O linie de magazine sunt conectate astfel încât să formeze o structură în formă de inel deformat ca să se încadreze în estul terenului cu o suprafață de aproape 75.000 mp. Proiectul cuprinde și trei spații deschise de recreere diferite ca mărime, proporții și destinație. Zidurile exterioare sunt realizate din piatră pentru a se potrivi cu pereții castelului vechi din apropiere, iar acoperișul a fost gândit ca un grand plaza park ce oferă vizitatorilor un spațiu de relaxare. citeste mai departe …

Aug 31

the-great-wall-4Firma de proiectare Yamasaki Ku Hong Associates Design Lab din Seul, Coreea, a realizat centrul rezidențial/comercial The Great Wall din Suizhong, China, pe un teren de peste 73.000 mp. Acesta este gândit după conceptul „fabrică de apartamente” care a prins bine la public, cuprinzând și spații de retail. Interesantă este utilizarea cu succes a conceptului caselor Hakka în acest proiect. Complexul cuprinde opt curți interioare care oferă multe variante de relaxare și de distracție, dar care facilitează și pătrunderea luminii naturale. În plus, există șapte vârfuri care simbolizează munții Coreei și care ajută la crearea teraselor 100% verzi, gândite ca niște grădini. Grădinile se află deasupra etajului al cincilea, adică acolo unde se află zona de cumpărături. Tot acest proiect, cu o suprafață construită de peste 32.000 mp, are la bază teme și metodologii derivate din istoria și cultura chineză și cea coreană. citeste mai departe …

Aug 31

Zece pentru Bucuresti: proiectele care apropie orasul de statutul de capitala europeanaDacă de la comunişti Bucureştiul a moştenit magazinul Unirea, Hotelul Intercontinental şi Casa Poporului, a fost nevoie de 20 de ani de capitalism pentru ca în oraş să fie realizate obiective noi, care să facă parte din noua istorie a oraşului.

Mai sunt multe de rezolvat, de la renovarea Gării de Nord până la parcări care să reducă din numărul maşinilor lăsate pe străzi, dar stadionul, mallul sau hotelul oraşului pot fi comparate cu obiective similare din alte capitale europene. citeste mai departe …

Aug 31

Un centru comercial din Sibiu s-a extins cu 8.000 mp, ca sa faca fata cererii din partea chiriasilorCentrul comercial Shopping City Sibiu, detinut de Argo, are un grad de ocupare de 99%, iar in acest an a investit si 3 milioane euro intr-o extindere pentru a face fata cererii din partea retailerilor.

Altex a deschis in iulie un magazin in extinderea de 3 milioane de euro a Shopping City Sibiu. Retailerul de electronice nu este insa singurul brand care a inchiriat spatii in acest centru comercial in acest an.

In septembrie C&A va deschide o unitate de 1.200 metri patrati in mall-ul din incinta centrului comercial, a anuntat compania de consultanta imobiliara DTZ Echinox. citeste mai departe …

Aug 31

Daca nu as sti ce sa fac cu banii i-as investi in aur sau in apartamente buneEuropa stă pe un butoi cu pulbere, cade euro şi se destabilizează pieţele, ce altceva mai valoros decât aurul şi imobiliarele poţi găsi ca plasamente în acest moment, se întreabă omul de afaceri Petre Marinescu.

„Dacă aş avea bani şi nu aş şti ce să fac cu ei i-aş investi în aur sau în apartamente bune în zona Herăstrău sau Kiseleff. În locaţii de top din care să îţi poţi recupera banii în orice moment”, a declarat pentru Capital antreprenorul bucureştean. citeste mai departe …

Aug 31

Cat costa sa inchiriezi cea mai scumpa proprietate din LondraUn om de afaceri din Orientul Mijlociu a inchiriat cea mai scumpa proprietate din Londra pentru 55.000 de lire sterline pe saptamana (90.000 de dolari), scrie Property-report.com.

Inchirierea penthouse-ului cu patru camere din zona One Hyde Park, cel mai prestigios complex rezidential din capitala Angliei, reprezinta un alt record pentru inchirierile de spatii din Marea Britanie.

La inceputul acestui an, pentru o proprietate din Oxon, Anglia s-a platit fabuloasa suma de 140 milioane de lire sterline (229,2 milioane dolari). citeste mai departe …

Aug 31

Un bogat dezvoltator chinez este pe punctul de a cumpara o vasta suprafata de teren in Islanda, unde isi propune sa realizeze un proiect turistic in valoare de 100 de milioane de dolari, care va include si un teren de golf, a scris marti Financial Times, citat de agentia AFP.

Huang Nubo, un fost oficial guvernamental din China, a semnat un protocol de vanzare pentru o suprafata de 300 de kilometri patrati din insula. citeste mai departe …


Pagina 1 din 19       1   2   3   4   5   10   ...   Ultima pagina »