Oamenii stau acum cu ferestrele deschise si caloriferele inchise. Adica au locuinte cu pierderi de caldura aproape zero si pe langa facturile mici la intretinere vor primi si un certificat energetic, care sa ateste calitatea locuintei. In sectorul 1 din Bucuresti, auditorii si reprezentantii primariei, au dat startul expertizelor in locurile reabilitate.
Prezenta la ultimul targ organizat la Palatul Parlamentului a fost mai slaba ca niciodata. Mass-media a surprins foarte bine penibilul situatiei. Nu-i de ajuns ca piata merge oricum foarte prost, dar pe unii, criza ii face sa devina ridicoli. Credem ca ar trebui ca dezvoltatorii sa dea dovada de mai multa seriozitate in promovarea ofertelor, pentru ca potentialii cumparatori sa capete din nou incredere.
Zeci de milioane de euro, valoarea caselor si terenurilor executate silit. In Bucuresti, cea mai scumpa astfel de proprietate scoasa la licitatie a fost evaluata la peste 6,5 milioane de euro. In Romania nu exista statistici oficiale in ceea ce priveste numarul executarilor silite. Bancile sunt obligate sa puna anunturile de licitatie la judecatorii si primarii.
O idee buna care porneste din start cu multe, foarte multe probleme - tipic romanesc.
Obligativitatea auditarii energetice a cladirilor este prevazuta in doua directive europene: 91 din 2002 si 32 din 2006.
La noi s-a dat o lege care reglementeaza acest lucru, legea 372 din 2005. Normele de aplicare sunt prevazute in doua ordine de ministru: 157 si 691 din 2007.
Principala problema este ca nu exista norme decat pentru certificarea cladirilor in ansamblu, fara posibilitatea de a audita si a emite un certificat energetic pentru un singur apartament. Acest lucru va duce la imposibilitatea aplicarii deocamdata a acestei legii, in aceasta forma. citeste mai departe …
Prima Casa este de astazi si una pe pamant, in regie proprie! Parlamentarii au modificat astazi legea, asa ca cine vrea un credit in acest program poate sa inceapa constructia cu orice firma doreste.
Programul Prima Casa se adreseaza unui procent relativ mic din populatie. Numai 22% din cei ce doresc sa-si achizitioneze o locuinta au declarat ca vor apela la acest program, conform unei analize Proiecte.biz. Aproape 50% dintre bucurestenii ce intentioneaza sa cumpere o locuinta au alocat un buget ce depaseste 60.000 euro, deci mai mare decat plafonul creditului acordat prin Prima Casa.
Majoritatea persoanelor se afla in cautarea unui apartament, mai exact 72,5% dintre acestea, prefera apartamentele de 2 camere, urmate de cele de 3 camere. Un sfert dintre bucuresteni sunt interesati de achizitia unei case/vile, iar mai putin de 3% se orienteaza catre investitia intr-un teren. Cea mai mare pondere dintre cei ce intentioneaza sa-si achizitioneze o proprietate imobiliara este detinuta de persoanele cu varste intre 25 si 34 de ani. citeste mai departe …
Cand toti proprietarii se asteptau sa inchirieze rapid odata cu venirea studentilor, invazia ofertelor de pe piata a dus de fapt la scaderea chiriilor.
Pentru ca panourile ce anuntau “Atacul imobiliar” s-au regasit in ultima perioada in tot orasul, este putin probabil sa nu se stie ca timp de 4 zile, de joi pana duminica, s-a desfasurat un nou eveniment imobiliar marca tIMOn (Targul Imobiliar National) in Piata Constitutiei. In paralel a avut loc si o noua editie TNI (Targul National Imobiliar), in locatia Palatului Parlamentului.
Fluximobiliar.ro a luat pulsul pietei, din interiorul ambelor evenimente.
Oferta de locuinte
Organizatorii au fost foarte stricti in ceea ce priveste calitatea expozantilor, astfel ca in cadrul tIMOn, dezvoltatorii cu probleme legate de posibile insolvente nu au fost acceptati. Peste 120 de proiecte din Bucuresti si din tara s-au reunit in cadrul tIMOn. Preturile au fost cu pornire de la 420 euro/mp pentru o casa pe pamant.
Aici a fost prezent dezvoltatorul Adama ce are in vanzare trei ansambluri rezidentiale din zona Titan. Pentru fiecare locuinta cumparata, compania ofera bucatarie mobilata si hota cadou, preturile fiind de 49.000 de euro, pentru doua camere, 59.000 de euro pentru doua camere King Size, si 79.000 de euro, pentru trei camere. De asemenea, Adama ofera si plata ratelor pe un an de zile, pentru o locuinta cumparata prin programul Prima Casa.
Adama, Cosmopolis, GTC, GreenCity, SevenHills in exclusivitate la tIMOn
Cei mai importanti dezvoltatori din acest moment, cu oferte serioase, proiecte finalizate si preturi vandabile, au ales sa fie prezenti numai la tIMOn.
TNI s-a laudat in presa cu o garsoniera in Bulgaria
Pe langa ofertele din Bucuresti, in cadrul TNI au fost prezente locuinte in Valea Prahovei si pe litoral, cea mai ieftina casa de vacanta fiind în Bulgaria la preturi incepand de la 9.750 euro.
La TNI, una dintre cele mai ieftine oferte vine din partea Avangarde Rezidential, unde clientii pot achizitiona un apartament cu doua camere, pe o suprafata de 70 de metri patrati, la care se adauga o gradina de 100 de metri patrati, contra sumei de 50.000 de euro, cu TVA inclus.
De asemenea, in Militari Residence pentru doua camere pretul era de 44.100 de euro, iar la Antigua Residence (zona Corbeanca), un apartament similar costa 49.900 de euro, la care se adauga TVA-ul.
Situatii fara precedent
Pe parcursul celor patru zile, expozantii fiecarui targ au fost foarte vigilenti la atmosfera din cadrul celuilalt. Unii si-au mutat standurile la targul vecin, altii au regandit strategia si au mers la evenimentul din Piata Constitutiei pentru a imparti mape informative.
Prima zi a celor doua targuri imobiliare tIMOn şi TNI s-a dovedit a fi neprofitabila pentru unii expozanti TNI. Astfel, trei dintre cei ce au inchiriat spatii pentru patru zile de targ la Palatul Parlamentului si-au exprimat dorinta catre organizatorii din Piata Constitutiei de a plati pentru un stand la acest targ, pozitionat practic peste drum de cel la care se aflau.
Evenimentele din cadrul targurilor
In prima zi a targului tIMOn s-a tinut “Primul seminar dedicat exclusiv spatiilor de birouri”, in centrul de conferinte din cadrul tIMOn.
Duminica, 27 septembrie 2009 s-a organizat o “Licitatie olandeza” de case, primul eveniment de acest gen de pe piata. In cadrul acesteia s-au licitat 6 case si s-a vandut o garsoniera intr-un proiect din Prelungirea Ghencea. Pretul de vanzare al garsonierei la stand era de 34.000 euro + TVA 5%. Pretul de pornire in cadrul “licitatiei inverse” a fost de 33.000 euro + TVA 5% iar locuinta a fost achizitionata cu 31.200 euro + TVA 5%.
La TNI au avut loc de asemenea o serie de evenimente despre care nu putem da foarte multe detalii pentru ca nici insasi expozantii nu erau la curent cu programul de acolo. Pentru vizitatori a fost organizata o tombola cu premii constand in obiecte de mobilier si decoratiuni interioare, oferite de un partener.
Cifrele vorbesc
Spatiul generos de care a dispus TNI l-a obligat pe organizator sa-l umple cu orice. Degeaba a avut amenajate aproximativ 70 de standuri, caci doar 42 au fost cu oferte ale dezvoltatorilor sau agentiilor imobiliare, restul promovand sevicii conexe, in majoritate solutii de creditare si nu mai putin de 18 standuri au fost ocupate de parteneri media.
La tIMOn dintre cei aproximativ 52 de expozanti s-au numarat 45 de dezvoltatori imobiliari, 4 din domeniul media si 3 cu oferte de creditare.
Vizitatorii au fost nevoiti sa se imparta intre cele doua evenimente, astfel ca un numar de trei ori mai mare a ales sa treaca pragul targului din Piata Constitutiei in detrimentul celui de la Palatul Parlamentului.
De 3 ori mai multi vizitatori la tIMOn
Am numarat vizitatorii celor doua targuri si concluzia este foarte clara. La tIMOn au fost de trei ori mai multi vizitatori.
Ca de fiecare data, organizatorul TNI a anuntat deja oficial un numar de vizitatori departe rau de realitate. Numarul real de vizitatori, obtinut de noi prin numararea efectiva a fiecarui om care a intrat in Palatul Parlamentului in toate cele 4 zile de targ, este atat de mic, incat nu putem sa-l facem public.
Asteptam o cifra oficiala si de la tIMOn si vom reveni cu un material pe aceasta tema.
Mediatizare
Chiar daca incearca sa-si construiasca o imagine de leader sustinut de o puternica asa zisa mediatizare, realitatea este cu totul alta. TNI nu s-a vazut deloc. Cele mai multe aparitii in presa, dar mai ales in jurnalele de stiri le-a avut tIMOn. Mesajele clare si coerente transmise la momente potrivite, impreuna cu evenimentele conexe interesante, dar si locatia si atmosfera mai calduroasa, au facut ca intreaga atentie a mass-mediei sa fie acaparata de “targul din cort”.
Ceea ce s-a intamplat in acest sfarsit de saptamana pe piata imobiliara ne-a demonstrat ca intiativa inca exista. Planificarea a doua evenimente cu acelasi profil in acelasi timp ar conduce la concluzia ca cererea de locuinte de pe piata are niste proportii uriase. Nu putem aprecia daca este asa sau nu, dar speram ca evenimentele de aceasta factura sa contribuie incet dar sigur la revenirea pietei imobiliare.
Invitat la emisiunea Dupa 20 de ani difuzata pe ProTV, duminica dimineata, Dinu Patriciu a atacat dur programul prima casa, dar si-a nuantat pozitia fata de pretul pe metru patrat al unei pocuinte.
“Programul prima casa e o minciuna, o trasnaie financiar economica. Era evident ca bancile nu vor sprijini acest program, era evident ca el sa va inamoli intr-o birocratie excesiva. De ce trebuie sa se bage statul intr-o afacere privata, cand piata oricum ducea preturile la vale si le va mai duce inca?”
Daca anul trecut preconiza un pret fix de 500E/mp. pentru o locuinta, acum, dupa ce a investit masiv pe piata imobiliara si a preluat controlul unor proiecte imobiliare, domnia sa imparte locuintele in 3 categorii cu preturi de pana la 1200E/mp. In felul acesta isi justifica si preturile mari comparativ cu puterea noastra de cumparare din proiectele din portofoliu, cum ar fi NewTown.
“Locuintele ieftine ar trebui sa se vanda cu 400-500E/mp., locuintele medii intre 600 - 800E/mp., iar locuinte de standard mai ridicat, probabil undeva intre 1000 si 1200E/mp., restul sunt povesti.”
Urmariti minutul 15 si minutul 24 din inregistrare:
.









Partener oficial ABI

