Mult trâmbiţatul program guvernamental „Prima casă” loveşte din nou piaţa imobiliară.
În vara anului trecut a reuşit să stopeze sau chiar să inverseze trendul descendent al preţurilor. Efectele nu au durat mult, două-trei luni, aşa cum reiese din analizele companiilor imobiliare, însă a avut o contribuţie majoră asupra pieţei, în general.
Şi atunci, ca şi acum, autorităţile, în cunoştiinţă de cauză sau nu, reuşesc să intervină în evoluţia pieţei imobiliare - prin isteria creată de la începutul anului cu acest program.
Primul a fost Aurel Şaramet, şeful Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM), care a anunţat cu câteva zile înainte de finele anului că instituţia nu mai primeşte dosare de la bănci din ianuarie.
Tot în acea perioadă, Elena Udrea, ministrul turismului, care a preluat şi Dezvoltarea Regională, a declarat că vrea să introducă şi casele ANL-ului în program.
Persoanele care pot cumpăra locuinţele ANL pot, de altfel, şi acum să acceseze un credit prin „Prima casă”, fără să fie scris negru pe alb în Monitorul Oficial că programul a fost modificat special pentru ele. Cel puţin aşa susţinea Pavel Belinski în toamna anului trecut, pe când se afla la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Încă din primele zile din 2010, autorităţile s-au mobilizat şi, în ziua de Bobotează - 6 ianuarie -, au anunţat, mai întâi prin Ministerul Finanţelor Publice, că programul continuă în forma actuală, iar cei care vor să beneficieze de credite
trebuie să prezinte ante contracte de vânzare-cumpărare până la 31 ianuarie.
Mai târziu, dar tot în aceeaşi zi, premierul Emil Boc a ieşit „pe sticlă” şi a anunţat că termenul este 15 februarie şi că, după această dată, programul va fi restructurat, aşa încât să se pună accent mai mare pe construcţia de case noi. Doar de atât au avut nevoie românii, care au văzut în acest anunţ ultima sută de metri a „Primei case”, ca să dea buzna pe site-urile de anunţuri şi în ziare în căutarea „căminului” mult dorit.
Chiar şi cei nehotărâţi dau acum dovadă că îşi doresc să intre în mariaj cu banca. În această săptămână, proprietarii care speră să obţină mai mulţi bani pe locuinţele vechi au început deja să salte niţel preţurile. Creşterile nu vor fi mari şi nici de durată, aşa cum s-a întâmplat şi la lansarea din vara trecută. Dar sunt suficiente pentru a întoarce din nou roata. Unii, probabil, nu vor considera că este un motiv întemeiat pentru o majorare de două-trei mii de euro, dar vor fi mai duri în negocieri şi nu vor ceda niciun pas.
Declaraţia şefului executivului poate lovi chiar de două ori. Mai exact, după ce în primele şase luni doar jumătate din fondurile alocate au fost utilizate, în acest an cele 515 milioane de euro ar putea fi epuizate într-o lună. Până ieri, băncile tot nu puteau să trimită dosarele la Fondul de Garantare, întrucât decizia guvernului nu a ajuns la Monitorul Oficial.
Cei de la Biroul de presă al executivului ne-au declarat că actul normativ va apărea cel mai probabil astăzi (ieri - n.r.) mai spre seară. Cu toate acestea, rămân încrezător în partea a doua a programului din mai multe considerente.
În primul rând, vreau o locuinţă nouă, deşi nu-mi permite buzunarul. În al doilea rând - plafonul de 60.000 de euro ar putea fi majorat cu 10-20.000 de euro, ceea ce aduce creditul mai aproape de preţul caselor noi.
Sursa: Evenimentul Zilei









Loading...









Partener oficial ABI
