Garantiile de stat au ajutat creditul ipotecar sa continue sa creasca in 2009, in timp ce soldul creditului de consum a scazut sub nivelul de la sfarsitul 2008.
Creditul ipotecar si-a incetinit la mai putin de 10% avansul in 2009, dar, spre deosebire de creditul de consum, a ramas in teritoriul pozitiv pentru ca a avut sprijinul garantiilor guvernamentale din programul “Prima casa”.
Soldul creditelor ipotecare a ajuns la 5,75 mld. euro (24,3 mld. lei) la sfarsitul lui decembrie, cresterea exprimata in euro fiind de 9,2% comparativ cu 2008, arata datele BNR.
Cresterea cu aproape 500 mil. euro a soldului creditelor ipotecare este echivalenta cu suma garantiilor utilizate de banci din plafonul de un miliard de euro alocat pentru “Prima casa”. Bancherii spun insa ca “Prima casa” nu a fost singurul motor de crestere a creditului ipotecar.
«Prima casa» a avut un rol important in avansul de anul trecut al ipotecarului, dar a existat cerere si pentru creditul clasic. La CEC, de exemplu, am avut o crestere importanta pe creditul traditional in lei”, a declarat Radu Ghetea, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
Avand in vedere ca mai putin de jumatate din plafonul de garantare a fost utilizat pana la sfarsitul lui decembrie, Guvernul a decis ca restul garantiilor sa ramana disponibile pentru antecontractele incheiate inainte de 15 februarie 2010. Fondul de Garantare a acordat saptamana trecuta alocatii suplimentare de 60 mil. euro mai multor banci.
In prezent, reprezentantii ARB si cei ai Ministerului de Finante discuta o noua formula a programului, care ar putea fi definitivata pana la jumatatea acestei luni. “Propunerile noastre ar fi in primul rand sa se mentina programul si in al doilea rand sa se majoreze limita de garantare a unui credit de la 60.000 la 80.000 de euro”, a spus Ghetea. Analistii apreciaza ca “Prima casa” a avut in primul rand un efect psihilogic asupra pietei, dar nici rezultatele practice nu pot fi ignorate. “A avut un efect pozitiv atat prin dezmortirea creditului ipotecar, cat si prin relativa stabilizare a preturilor de pe piata imobiliara”, apreciaza Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank. Ea spune ca programul ar trebui sa continue avand in vedere ca riscurile de pe piata sunt in continuare mari si este important ca acestea sa fie impartite intre banci si stat.
FMI a fost de acord cu reportarea din 2009 pentru 2010 a unor garantii de pana la 1,25 mld. euro pentru continuarea programului. Majoritatea bancilor inscrise in “Prima casa” au oferte de credite ipotecare in euro, cu marje de dobanda de cel mult 4% peste indicatorul EURIBOR la trei luni. La creditele in lei marja de dobanda este de maximum 2,5% peste indicatorul ROBOR la trei luni, care se situa ieri la 8,15% pe an. Pe langa aceste marje, clientii trebuie sa plateasca si un comision de 0,37% pe an perceput de FNGCIMM pentru analiza dosarelor.
CEC va continua sa acorde credite in lei. ”Suntem o banca de lei si nu ne putem permite sa dam credite ipotecare in valuta. Suntem putin defavorizati pentru ca dobanzile sunt mai mari, dar oamenii inteleg riscul valutar si sunt destui care iau credite in lei”, a explicat Ghetea.
Creditul ipotecar in lei a avansat anul trecut cu doar 3,4%, pana la 1,7 mld. lei (circa 400 mil. euro) dupa cresteri de doua cifre in anii anteriori.
Sursa: Ziarul Financiar









Loading...









Partener oficial ABI

