Rezultatele programului „Prima Casă” şi ale celui de reabilitare termică din acest an, precum şi perspectivele pentru anul următor vor fi analizate la conferinţa Romania Construct Forum 2009, pe care Mediafax o organizează joi, 22 octombrie, de la ora 10.00, la Hotel Intercontinental.

Participanţii vor face bilanţul primului an de criză în construcţii şi imobiliare şi vor anticipa evoluţia programelor guvernamentale din domeniu în 2010. Ei vor dezbate oportunitatea continuării programului „Prima Casă” şi vor analiza rezultatele reabilitării termice a blocurilor, precum şi eventuala necesitate a suplimentării fondurilor pentru acest program anul viitor.

Totodată, participanţii vor aduce în dezbatere tema construcţiei de locuinţe ieftine ca soluţie de criză şi a efectelor pe care vânzarea de locuinţe ANL le are asupra dezvoltatorilor imobiliari.

Nevoia de investiţii în lucrări de infrastructură, stadiul proiectelor pe segmentul spaţiilor comerciale şi sursele de finanţare accesibile constructorilor sunt alte teme ce vor fi puse în discuţie la Romania Construct Forum 2009.

Evenimentul îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe Marcel Bărbuţ - director general AdePlast, Aurel Şaramet - preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Dan Ioan Popp - preşedintele Impact, Cristian Erbaşu - preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), Valentin Petrescu - preşedintele Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă şi Claudiu Georgescu - preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR).

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/construct-forum până pe 21 octombrie.

Romania Construct Forum, o conferinţă naţională aflată la a patra ediţie, face parte din seria de evenimente de business Mediafax Talks, pe care Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, le organizează începând din 2006. La precedentele trei ediţii, conferinţa a reunit câte 200 de reprezentanţi ai companiilor naţionale şi multinaţionale de pe piaţa de construcţii şi imobiliare.

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...
Ai o stire sau un comunicat?Click aici!