Dezvoltatorii susţin că nu ştiau că trebuie să plătească impozit

Fiscul reacţionează la acuzele de abuz ale evazioniştilor din imobiliare şi arată că 2.462 de persoane au plătit TVA pentru tranzacţii imobiliare. Cu alte cuvinte, cei care au vrut să plătescă impozite, au făcut-o.

Mai mulţi dezvoltatori imobiliari, printre care şi vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă, susţin însă că legislaţia este confuză, metodologia neclară şi că nu au ştiut că ar ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitori de TVA.

„Foarte mulţi dintre dezvoltatorii imobiliari spun că la nivelul ANAF nu au existat proceduri, că nu s-au putut înregistra, invocă tot felul de motive greu acceptabile de către noi ca instituţie. În perioada anilor 2005, pånă în anul 2009, alţi 2.462 de romåni s-au înregistrat ca plătitori de TVA.

Vorbesc despre persoane fizice care nu sunt cele din categoria persoanelor fizice autorizate, sunt exact aceste persoane fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare, şi avem 2.462 de persoane fizice înregistrate în scopuri de TVA de la care, în perioada acestor ultimi patru ani, am colectat 229,616 milioane lei“, a declarat ieri, la postul public de radio, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar (foto).

El a menţionat că din cei 7.145 contribuabili selectaţi într-o primă etapă pentru inspecţii fiscale în ceea ce priveşte tranzacţiile imobiliare la care nu s-a plătit TVA, la o mare parte inspecţiile fiscale au fost finalizate sau sunt în curs de desfăşurare.

Sechestru pentru 100 mil. euro

„Avem în acest moment stabilite sume suplimentare de aproximativ o sută, o sută şi ceva de milioane de euro, din care de cel puţin o sută de milioane de euro am instituit şi măsurile aisguratorii. Am pus sechestre pe alte proprietăţi ale acestor persoane fizice care au omis în mod deliberat să se înregistreze ca plătitori de TVA“, a precizat preşedintele ANAF.

Blejnar a explicat că în prima etapă au fost selectate persoanele care au avut mai mult de cinci tranzacţii într-un an cu locuinţe noi şi terenuri construibile.

Conform legii, se plăteşte TVA de către persoana care realizează venituri cu caracter de continuitate din tranzacţionarea terenurilor construibile sau a locuinţelor noi, iar continuitatea nu este, într-adevăr, de la o tranzacţie decåt dacă acea tranzacţie a constat în vånzarea unui bloc P plus multe etaje, a arătat şeful Fiscului.

Cea mai mare datorie a unui romån către stat prin neplata TVA pe tranzacţii imobiliare o are deputatul PSD Robert Negoiţă - 9,5 milioane de euro. Negoiţă, între anii 2006 şi 2008, a våndut 753 de case noi pe persoană fizică, dar nu a plătit TVA.

Sursa: Curentul

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...
Ai o stire sau un comunicat?Click aici!