Prima ieşire la rampă a Asociaţiei Brokerilor Imobiliari (ABI) este una de amploare ce urmăreşte scopul declarat al asociaţiei: susţinerea brokerilor imobiliari. Astfel, ABI a semnat un parteneriat cu Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn) prin care îşi asigură prezenţa la ediţia care se va desfăşura în perioada 9-12 septembrie 2010 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Însă nu s-a limitat doar la atât, acţiunea fiind una de proporţii şi una în premieră pe piaţa târgurilor de specialitate din România: ABI va avea un stand de 30 mp unde, timp de patru zile cât se desfăşoară târgul, va găzdui brokeri imobiliari care vor prezenta vizitatorilor oferta de locuinţe vechi serviciile de brokeraj imobiliar.
Este prima dată când un târg imobiliar autohton oferă, pe lângă locuinţe noi amplasate în ansambluri rezidenţiale din ţară şi din străinătate, şi unele vechi prin intermediul unor brokeri imobiliari profesionişti. În felul acesta, încă de la prima participare la un târg imobiliar, ABI susţine interesele brokerilor de specialitate, oferind vizitatorilor tIMOn posibilitatea de a compara piaţa în ansamblul ei pentru a putea lua o hotărâre conformă cu dorinţele şi posibilităţile lor. Prin această iniţiativă, ABI împacă interesele brokerilor imobiliari cu cele ale potenţialilor clienţi ai acestora, oferindu-le oportunitatea de a intra în legătură directă.
„Sunt convins că vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn vor fi încântaţi să descopere standul ABI care va găzdui 20 de brokeri imobiliari gata să le ofere cele mai bune servicii de consultanţă în domeniul imobiliar. Ajutorul unui broker imobiliar este esenţial în alegerea unei locuinţe şi, de aceea, invităm potenţialii cumpărători să apeleze la brokerii acreditaţi ABI”, afirmă Dragoş Vîlceanu, preşedinte ABI.
Newsletter
Loading...
- [video] Membrii ABI beneficiaza de avantaje unice pe piata intermedierilor imobiliare. Interviu cu Dragos Vilceanu
- [video] Brokerii imobiliari acreditati ABI trag concluziile participarii la tIMOn
- [video] Brokerii imobiliari ABI au avut mult de lucru la tIMOn si au semnat contracte de exclusivitate
- Zece lansari de proiecte noi in prima zi de tIMOn
- [video] Brokerii imobiliari ABI trag concluziile primei zile a tIMOn
Articole asemanatoare:
-
Stiri `Prima casa`
- Piata rezidentiala isi va reduce dependenta de programul „Prima Casa“
- Modificari la Prima Casa: Liber la executari silite!
- Prima Casa: numerosi cumparatori au luat teapa si vor sa modifice sau sa-si schimbe apartamentele
- Avans de minimum 15% la creditele ipotecare. Doar Prima Casa scapa de noul regulament BNR
- Numai 48 de credite Prima casa pentru constructia de locuinte in etapa a patra a programului


















Partener oficial ABI
