Persoanele interesate să-şi cumpere sau să-şi construiască o locuinţă cu ajutorul programului guvernamental „Prima casă” trebuie să ştie că nu au nicio şansă să-şi atingă scopul fără să îndeplinească anumite condiţii impuse de bănci.
Traian Stancu, directorul Departamentului juridic al companiei de intermediere a creditelor Kiwi Finance, face această precizare, în condiţiile în care „vin mulţi clienţi care au înţeles că oricine poate accesa un împrumut prin acest program. Am primit multe solicitări de la persoane cu venituri medii şi peste medie, dar au existat şi din partea unor şomeri”.
Astfel, programul „Prima casă” nu se deosebeşte de creditele imobiliare
obişnuite din punctul de vedere al criteriilor de eligibilitate. Doritorii de a-şi lua un apartament trebuie să aibă cel puţin venituri medii şi să nu figureze la Biroul
de Credit cu restanţe la împrumuturile în derulare. În plus, aceştia trebuie să meargă din bancă în bancă, deoarece „un client poate să nu fie eligibil la o bancă, însă să poată lua credit
de la alta, apoi trebuie să vadă care sunt veniturile eligibile, gradul de îndatorare şi dacă sunt acceptaţi sau nu codebitorii”, îi sfătuieşte Traian Stancu.
Cei care au moştenit o locuinţă sau o parte din aceasta pot renunţa la moştenire timp
de şase luni, dacă nu a fost emis certificatul de moştenitor şi pot solicita un credit pentru prima casă.
Sursa: Evenimentul Zilei











Loading...









Partener oficial ABI
