Vanzatorii de locuinte noi au strunit piata apartamentelor vechi. Totusi, in mai putin de doi ani, cartierul Titan a devenit cea mai cautata destinatie locativa din Capitala.
Intr-un top al celor mai dorite zone din Bucuresti, cartierul Titan se afla printre preferintele clasei medii.
E adevarat ca pe primele locuri se afla zone precum Tineretului, 1 Mai si Unirii, insa tinand cont ca acestea sunt considerate sau asimilate ca facand parte din aria centrala (sau semicentrala) a Capitalei, performanta fostului cartier muncitoresc Titan este surprinzatoare.
Cu atat mai uimitoare este aceasta pozitie intrucat cu doar doi ani in urma Titan era considerat ca fiind cel mai ieftin cartier din lista celor de calitate din Bucuresti.
In 2008, aceasta lista avea in frunte un alt cartier - Drumul Taberei, care astazi a ajuns in coada clasamentului, in timp ce in Titan se gaseau cele mai ieftine apartamente, cu preturi care erau cu 200 pana la 800 de euro/mp mai mici fata de alte zone. Astfel, atat pe piata secundara, cat si pe cea primara (a locuintelor noi) diferentele erau clare.
Apartamentele noi destinate clasei medii se vindeau cu 1.200-1.500 euro/mp, in timp ce preturile in celelalte cartiere bucurestene variau intre 1.700-2.000 euro/mp.
Ce s-a schimbat
In ultimii doi-trei ani, lucrurile s-au inversat pe piata locuintelor. Fara nicio legatura cu criza, dintr-un cartier scump si foarte cautat, Drumul Taberei a ajuns in ultimul an una dintre zonele cu cele mai ieftine locuinte din Bucuresti. La polul opus se afla zone precum Titan sau Colentina, unde pretul apartamentelor s-a devalorizat cel mai putin.
Specialistii pun aceasta reorientare a preferintelor cererii pe seama unor factori diferiti. Cel mai important este dat de raportul cererii si ofertei. In zona Drumul Taberei, mai ales in extensia sa urbana catre Prelungirea Ghencea-Valea Ialomitei-Brancusi, oferta de apartamente noi a explodat in ultimii ani, ceea ce a crescut gradul de competitivitate pe acest segment de piata, manifestat inclusiv prin scaderea preturilor.
Acest trend a avut, indiscutabil, si un efect de scadere a preturilor la imobilele noi. Totodata, in pofida plusurilor inregistrate la capitolele shopping, distractie (datorita polurilor comerciale din zonele Lujerului, Militari Shopping Center, AFI Palace Cotroceni) si spatii verzi, Drumul Taberei sufera acut din cauza accesului dificil spre si dinspre zona centrala sau de nord.
In schimb, multumita liniilor de metrou din zona, Titan exceleaza atat la capitolul acces catre centru, cat si la spatii verzi, avand si o foarte buna infrastructura de shopping. Totodata, in Titan piata primara de locuinte este dominata de cei cativa dezvoltatori importanti activi in zona, care practic fac legea in ceea ce priveste preturile la apartamente. Interesul mare pentru zonele Titan si Colentina este confirmat si de ultimul sondaj Project Expo, potrivit caruia 58% dintre cei care vor sa cumpere un apartament ar prefera s-o faca in Sectoarele 2 (37%) si 3 (21%). In jur de 19% se orienteaza catre Sectorul 1 al Capitalei, o zecime dintre cereri sunt pentru Sectorul 4, iar Sectoarele 5 si 6 au atras doar 3%, respectiv 4% dintre potentialii cumparatori.
Dezvoltatorii Titanici
Pentru marii dezvoltatori imobiliari, cartierul Titan a fost una dintre cele mai fierbinti si active zone din Bucuresti. In ultimii cinci ani aici a fost anuntata constructia a nu mai putin de 10 proiecte imobiliare noi, cu un total de peste 5.000 de apartamente.
Printre investitorii care anuntau investitii de zeci de milioane de euro se numara Grupul Hercesa, RI Investment, Gigant Construct, Immoeast, Lheman Brothers, Adama si altii. Totusi, dintre acestia, doar cativa au reusit sa duca proiectele la bun sfarsit, finalizarea celorlalte desfasurandu-se intr-un ritm mult mai lent sau fiind chiar amanata pe termen necunoscut.
Proiecte precum Pallady Towers sau Vivenda Residencias, desi au locuinte vandute sau rezervate, inca nu sunt terminate complet, ultimul anuntand ca data de predare sfarsitul acestui an. In topul proiectelor din Titan finalizate se numara Rasarit de Soare, Belvedere Park, precum si proiectele realizate de dezvoltatorul Adama.
In total, este vorba de aproximativ 2.500 de apartamente noi oferite celor interesati de locuinte in cartierul Titan.
15-20 de apartamente noi vandute lunar
In topul vanzarilor din aceasta zona se afla dezvoltatorul Adama, cu 140 de apartamente vandute in primele sase luni ale anului. Acestuia ii urmeaza proiectul Rasarit de Soare, care a vandut 100 de apartamente in aceeasi perioada a anului.
„Cand am inceput sa construim apartamente in Bucuresti, ne-am dorit ca ele sa fie accesibile pentru o plaja cat mai mare de oameni. Astfel, am considerat ca zona Titan ne ofera cele mai mari avantaje din acest punct de vedere. Zona nu este foarte scumpa, dar este mult superioara celorlalte zone cotate drept ieftine in Bucuresti.
Cartierul este mult dezvoltat, locuitorii au acces foarte bun la mijloacele de transport in comun si la alte facilitati’’, declara Asher Lax, VP Marketing and Sales Adama. Dintre proiectele detinute de Adama, Evocasa Titanium si Evocasa Swiss Cottage sunt gata si sunt vandute in proportie de 100%, iar din Evocasa Armonia si Edenia sunt finalizate deja primele doua blocuri. In privinta gradului de ocupare, in Edenia majoritatea apartamentelor sunt locuite, iar in Evocasa Armonia s-au mutat deja peste 30 de familii.
Desi zona Titan a impresionat prin proiectele de mari dimensiuni incepute aici (ansamblul dezvoltat de Hercesa, de exemplu, urmeaza sa cuprinda 1.400 de apartamente), cei cativa dezvoltatori care au ridicat blocuri in zona au tinut in frau preturile propriilor locuinte si indirect au facut ca si pe piata apartamentelor vechi ritmul de reducere a preturilor sa fie mai estompat.
Spre exemplu, costurile de achizitie a unei garsoniere noi pleaca in zona de la un nivel de 57.000 de euro cu TVA (Evocasa Armonia, Pallady Towers), la doua camere - 66.000 de euro si trei camere - 79.000 de euro. In schimb, in Drumul Taberei ansamblurile noi scot locuinte similare ca nivel de confort la preturi incepand cu 45.000 de euro pentru garsoniere, 50.000 de euro - doua camere si 65.000-70.000 de euro pentru trei camere.
Cele mai poluate
Zonele cu cea mai extinsa dezvoltare rezidentiala sunt si cele mai poluate. Astfel, conform Agentiei pentru Protectia Mediului Bucuresti, cartierul Titan este pe primul loc in ceea ce priveste prezenta prafului in aer in Capitala. Aici s-au inregistrat 127 de micrograme de praf pe metru cub. Pe locul secund este zona Drumul Taberei, unde praful din aer este de 101 micrograme/metru cub. Pe locul al treilea in topul celor mai poluate zone din Bucuresti este cartierul Mihai Bravu, cu 86 micrograme/metru cub.
Sursa: Financiarul









Loading...









Partener oficial ABI
