flux imobiliar

Numărul românilor care şi-au pierdut casele după executările silite ale băncilor a fost dublu în 2010, faţă de anul precedent. Judeţul Iaşi este pe primul loc în topul dramelor. Aici, în 2009, au fost executate doar 6 case. Un an mai târziu, 140 de oameni au fost daţi afară din locuinţe.

În acelaşi timp, conform datelor de la Centrul CÂRTIŢA de la Spitalul de Urgenţe Iaşi, numărul tentativelor de sinucidere a crescut în ultimul an cu aproape 25%. Peste 80% din victime susţin că principalul motiv e criza economică. Iar 2011 se anunţă cu şi mai multe drame
Vile în natură

De la distanţă, satul de vile domină dealul golaş, fără urmă de copac şi cu pământul răscolit. Pentru a ajunge la casele mari, drumul trece mai întâi pe lângă una dintre secţiile Avicola, firma cumpărată de celebrul investitor imobiliar George Becali.

Din vechea fermă au mai rămas doar ziduri cu răni mari în ele, săpate de hoţii de cabluri şi fier vechi.
În 2008, cineva a vrut să cumpere pământul pentru o bază nautică. Milionarul din Pipera a cerut 70 de euro pe metrul pătrat. Nu s-a mai dat.

Acum e adăpost pentru câinii vagabonzi. Intrarea în satul aflat la 13 kilometri de Iaşi se face pe un pod ciuruit. Restul drumului însă e excelent. Aşa cum mărturisesc localnicii, e una dintre şoselele strategice construite de armată pentru a face o legătură rapidă cu vama de est.

“Cred că acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care am ales zona. Drumul, dar şi preţul, care la vremea respectivă, în 2008, era printre cele mai mici de pe piaţă. Terenul a ajuns cam la 30 de euro metrul pătrat, iar casa la 700 de euro mp construit. Acum par preţuri imense. Atunci era un pont”, a mărturisit Radu Blindaru.

El este unul dintre proprietarii mutaţi în cartierul de vile în anii înfloritori ai nebuniei imobiliare.

“Când am venit aici, toate cele 13 case erau locuite. Mai mult, constructorul avea planuri pentru un cartier de 60 de case. Sunt şi planşe. Primăria promitea şi asfaltare. Acum mai suntem doar şase familii. Restul au plecat”, spune ieşeanul.

Doi ani de fericire

Pâlcul de vile e amplasat în dreapta şoselei. Ca să ajungi la el intri pe un drum de pământ şi piatră foarte îngust. Contrastează puternic cu locuinţele mari şi ochioase ce îl străjuiesc de-o parte şi de alta.

Abia dacă încape o maşină. E imaginea cea mai clară a nebuniei imobiliare, care l-a făcut pe antreprenor să se zgârcească la unu-doi metri.

“Când am venit aici, vorbisem cu toţi vecinii să mutăm gardurile pentru a lăţi calea de acces. Acum, nu mai are nimeni bani de aruncat pe drumuri şi garduri”, a povestit Blindaru.

În jur este atât de linişte încât ai senzaţia de durere în timpane. Şi primul lucru care te izbeşte e o stare de tristeţe.

“Asta e una dintre primele case pierdute. Din câte ştiu, soţul e plecat în Italia. Aveau o firmă privată. Nu a mai mers economia, s-a blocat totul. Nu au mai putut achita ratele şi au lăsat vila băncii”, a spus ieşeanul arătând din cap spre locuinţa părăsită.

Lângă, o altă vilă emană prin ziduri un damf de pustiu. Pe la unele ferestre se poate vedea câte o perdea nemişcată. Casa e frumoasă. Dacă priveşti însă cu atenţie, vezi mici defecţiuni. Colo un perete nefinisat, scările noi nu au încă balustradă, iar grădina niciun copac ori răsad.

Singura vieţuitoare e un câine, părăsit de proprietarii prea grăbiţi să fugă. Familia, el taximetrist şi ea contabilă, cu doi copii mici, a reuşit să trăiască visul american, cu vilă, grădină şi “garduri albe” mai puţin de doi ani.

Nu au mai putut plăti ratele aşa că au pus în braţele băncii vila şi au luat-o de la capăt. Au plecat în Italia la muncă, la Torino.

“Înainte de a pleca, îmi povesteau că, atunci când au făcut împrumutul pentru casă, plăteau rate de 1.100 de lei lunar. În 2010 ratele ajunseseră la 3.000 de lei. Făcuseră creditul în franci elveţieni”, a povestit Radu Blindaru.

Când au plecat, au luat totul din casă. Centrala termică, caloriferele. Apoi au sunat la bancă să o anunţe că poate să vină să îşi ia casa.

“De câteva luni unul dintre vecini are scoasă casa la vânzare. Nu vine însă nimeni. A mai încercat cineva să vândă nişte teren. Cu 10 euro metrul pătrat. De şapte ori mai puţin decât dădusem noi în 2008. A rămas cu el”, a mărturisit ieşeanul.

A plecat şi patronul

În total, sunt ridicate 12 case. În capătul drumului, spre deal, a 13-a e nivel de etaj unu. Lucrările au fost oprite. În urmă cu doi ani, aici locul era plin de viaţă.

Maşini nou-nouţe parcate în curţile caselor, muncitori care finisau ultimile detalii la imobile sau făceau modificări după gustul proprietarilor.

Dezvoltatorul imobiliar se târguia greu la preţ, iar vilele care nu se vindeau erau închiriate de directori sau de manageri de la multinaţionale. Acum e linişte. “Au plecat chiar şi cei care au ridicat cartierul. Dezvoltatorul, din câte am auzit, e undeva prin Roman acum. S-ar fi apucat de alte afaceri”, a declarat Blindaru.

Un vis plătit scump

Vila era în urmă cu doi ani ţelul şi visul multora dintre români. Mai ales al celor tineri care au prins o slujbă bine plătită, iar o rată mai mare la bancă nu era o povară. Aşa au apărut mii de astfel de construcţii, peste tot în jurul oraşelor mari.

Puţini însă şi-au făcut corect calculele. Căci viaţa la casă, mai ales una mare, e costisitoare. Iar în timpuri de criză, e o misiune aproape imposibilă. Cât costă un asemenea trai?

Pentru doar o lună de iarnă, dacă luăm în calcul şi o rată medie la un împrumut ipotecar, cheltuielile totale la o vilă de 200 de mp amplasată la câţiva kilomteri de un oraş depăşesc 4.000 de lei.

Mai exact, 2.100 merg la rată, căldura ajunge la cel puţin 900 de lei, energia electrică 300 şi benzina 1.300 de lei. Cât două salarii medii brute pe economie.

Sursa: Gandul