Şeful Fondului de Garantare spune că “are încredere în bănci ca în neveste”
Abia ce s-a lansat “Prima Casă 2″, că au şi apărut primele cazuri de persoane care, pentru că nu au mai putut să-şi plătească ratele la creditele din “Prima Casă 1″, riscă să fie executate de stat. “Executarea caselor va fi soluţia ultimă la care se va recurge, statul încercând să recupereze banii datoraţi din alte venituri ale împrumutatului”, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Până acum, băncile nu au executat nicio locuinţă achiziţionată prin “Prima Casă”, a adăugat Şaramet, dar, potrivit unor informaţii neoficiale pe care acesta spune că le are, în următoarele săptămâni vor exista “unul sau două cazuri”, iar în perioada următoare numărul de locuinţe executate ar putea creşte. Şaramet a evitat însă să precizeze numărul sau oraşele în care au apărut primele cazuri cu probleme la plata ratelor.
“Prima Casă 2″ a demarat în acest an deocamdată doar pentru cei care doresc să îşi cumpere locuinţe deja construite, pentru care garanţia pe care o alocă statul prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor este de 60.000 de euro. Românii care vor să îşi ridice o locuinţă nouă prin “Prima Casă 2″ sau vor să se asocieze pentru construcţia de “bloculeţe” mai au de aşteptat zece zile, mingea fiind în terenul Ministerului Finanţelor, care lucrează la un act normativ privind garanţia pentru bunurile viitoare.
“Prin noul program se pot acorda garanţii pentru case construite, urmând ca pentru cele nou construite să fie disponibil în următoarele zece zile”, a adăugat Aurel Şaramet. Pentru locuinţele noi, construite de la zero, garanţia pe care o poate acorda Fondul este de 70.000 de euro, iar pentru cei care se asociază să ridice de asemenea de la zero o construcţie, garanţia va fi de 75.000 de euro în programul “Prima Casă 2″.
publicitate
BRD trimite la fond primele dosare
Fondul, care facilitează şi accesul IMM-urilor la finanţări prin acordarea de garanţii pentru obţinerea de fonduri europene, are o strânsă relaţie de colaborare cu băncile comerciale. “Am încredere în bănci ca şi în neveste”, a spus preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Rugat de Gândul să detalieze, acesta a adăugat, râzând: “Am încredere în nevasta mea. Dar ştiţi cum e, chiar dacă ai încredere în neveste, în general, trebuie să le mai verifici bugetul din când în când”, a adăugat acesta zâmbind. Pe de altă parte, prima bancă comercială ce va trimite deja la Fondul de Garantare primele dosare pentru “Prima Casă 2″ este tot BRD, la fel ca şi în prima variantă a programului guvernamental, de anul trecut.
“BRD va trimite la Fondul de Garantare primele dosare care vor fi garantate din plafonul de 700 milioane euro”, ne-a declarat Lucian Cojocaru, director comercial BRD. Banca primeşte în prezent dosare atât pentru “Prima Casă 1″, cu antecontractul de vânzare-cumpărare semnat înainte de 15 februarie, precum şi dosare cu precontractul semnat după această dată. Din acest an, prin “Prima Casă” vor putea fi achiziţionate şi locuinţele ANL.
Premierul Emil Boc a declarat recent că se aşteaptă ca în acest an încă 16.000 de români să îşi ia o casă beneficiind de garanţii prin programul guvernamental. Valoarea totală a garanţiilor acordate de fond de la demararea programului până în prezent este de aproximativ 690 milioane euro. În acest an, la acest program participă 21 de bănci, faţă de 19 instituţii anul trecut. Dobânzile oferite sunt similare celor din prima etapă a programului la majoritatea băncilor.
Sursa: Gandul









Loading...









Partener oficial ABI
