“Rabla”, varianta imobiliara
icon1 Editor | icon2 News | icon4 12 16th, 2009  

casa-cosiNeobisnuit. Dezvoltatorul ansamblului rezidential “Poiana Florilor” din Ferentari ofera apartamente noi in schimbul locuintelor vechi, plus diferenta.

In aceste vremuri in care piata imobiliara este blocata, dezvoltatorii incearca sa vanda prin orice mijloace. Dupa ce au redus preturile pe metru patrat, au anuntat rate direct la ei sau au organizat tombole cu diverse premii, acum sunt dispusi sa ofere apartamente noi, primind drept avans masini sau locuinte vechi. Este cazul dezvoltatorului ansamblului Salaj Rezidential “Poiana Florilor”, care a venit cu o idee ingenioasa pentru a gasi clienti: “Rabla” in domeniul imobiliar.
“A fost o politica de marketing pe care am gandit-o. Ne-am bazat pe alte segmente pe care le-am vazut si, tinand cont ca piata este un picut blocata, ne-am gandit sa o deblocam cu aceasta formula care a prins extraordinar de bine”, a declarat Theodor Mihailescu, reprezentantul ansamblului rezidential.

Masini sau apartamente vechi

Potrivit lui Mihailescu, sunt foarte multi oameni care isi doresc o casa mai mare sau una noua, dar nu au bani. “Ei incearca sa isi vanda vechile apartamente sau chiar masinile si practic noi ii ajutam prin acest artificiu”, adauga dezvoltatorului care precizeaza ca si el are de castigat. “Nu le evaluam apartamentul sau masina la pretul maxim, dar gandim o formula care sa fie multumitoare pentru toti”, mai spune reprezentantul ansamblului.
Complexul Salaj Rezidential este situat in zona Ferentari, mai exact la 1,5 kilometri de Piata Rahova. Pretul unui apartament cu doua camere de 90 mp, cu loc de parcare inclus, porneste de la 52.000 de euro. Daca are si curte de 64 mp sau 170 mp, ajunge la 55.000, respectiv 59.000 de euro. O casa individuala de 160 mp construiti, plus teren de 420 mp, fara finisaje, costa 75.000 de euro, iar cu finisajele realizate ajunge la 99.900 de euro.
Conform dezvoltatorului, formula “Rabla” a dus la multe vanzari, intr-o perioada nu prea benefica pentru piata imobiliara. “Am vandut la majoritatea targurilor. La fiecare targ am avut cate sase, sapte clienti care au platit cash, iar dintre acestia, doi sau trei au preferat formula «Rabla»”, a mai explicat Mihailescu.
Circa 12 cumparatori au apelat la aceasta modalitate de plata pana in acest moment, majoritatea oferind in schimbul apartamentelor noi masini vechi. “Au venit si cu garsoniere din zone gen Salajan, Dristor, Berceni, cateva si din Drumul Taberei, daca nu ma insel”, completeaza reprezentantul Salaj Rezidential.

Diferenta, achitata in rate
“Rabla” in imobiliare este o formula destul de simpla: se ofera o locuinta noua in schimbul uneia vechi, plus diferenta, ori in schimbul unei masini ca forma de avans. Exista si posibilitatea ca diferenta dintre pretul locuintei noi si cel al apartamentului vechi sa fie achitata in rate direct la dezvoltator, cu singura conditie ca aceasta sa nu depaseasca 10.000-15.000 de euro. De asemenea, se accepta si credit prin banca.

Sursa: Romania Libera

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...
Ai o stire sau un comunicat?Click aici!