Numărul tranzacţiilor imobiliare înregistrate în prima jumătate a acestui an la nivel naţional a crescut uşor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2010 au fost înregistrate 271.724 tranzacţii imobiliare, cu 8.000 mai multe decât în primul semestru din 2009.
De asemenea, şi pe segmentul ipotecilor s-a înregistrat o creştere de la 49.613 în perioada ianuarie-iunie 2009, la 65.544 anul acesta. Totuşi, operaţiunile de prima înregistrare a imobilelor în cartea funciară au fost mai puţine anul acesta, faţă de prima jumătate a lui 2009, de la 188.503 la 159.706.
În luna iunie, cele mai multe tranzacţii imobiliare, în număr de 4.544 au fost parafate în municipiul Bucureşti, urmat de judeţul Timiş cu 2.988 tranzacţii, Ilfov cu 2.793 tranzacţii, Constanţa cu 2.295 tranzacţii şi Cluj unde au fost încheiate 2.250 tranzacţii imobiliare, mai arată datele ANCPI.
Mai puţini activi în achiziţia de proprietăţi imobiliare au fost locuitorii judeţelor Bistriţa Năsăud (539), Sălaj (517), Olt (397) şi Teleorman (322).
Deşi timid, activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară îşi continuă creşterea. Astfel, numărul operaţiunilor înregistrate la nivel naţional au ajuns în prima jumătate a acestui an la 1.827.579, cu 186.986 de operaţiuni mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Doar în luna iunie a acestui an fiind înregistrate 339.271 de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, faţă de 279.037 cât au fost înregistrate în luna iunie a anului trecut.
Cel mai activ judeţ din acest punct de vedere se menţine judeţul Timiş unde au fost înregistrate 126.538 operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară în prima jumătate a acestui an, urmat de municipiul Bucureşti, cu 125.739 operaţiuni şi judeţul Cluj cu 106.654 operaţiuni.
La polul opus se află judeţele Mehedinţi (19.222 operaţiuni), Giurgiu (19.072 operaţiuni), Olt (16.873 operaţiuni) şi Teleorman (16.723 operaţiuni). De la începutul anului, românii au solicitat 323.015 extrase de autentificare necesare încheierii unor tranzacţii şi 439.607 extrase de informare.
Unde s-au efectuat cele mai multe tranzacţii imobiliare în iulie 2010
1. Bucureşti - 4.191
2. Ilfov - 2.483
3. Timiş - 2.359
4. Constanţa - 2.345
5. Cluj - 2.227
Unde s-au efectuat cele mai puţine tranzacţii imobiliare în iulie 2010
1. Teleorman - 396
2. Olt - 475
3. Giurgiu - 509
4. Bistriţa-Năsăud - 580
5. Botoşani - 652
Sursa: Money.ro









Loading...









Partener oficial ABI
