O maşină, un iaht, locuri de parcare, un abonament VIP la operă şi la teatru, boxe sau un dormitor complet mobilat şi o excursie în Italia pentru tinerii căsătoriţi sunt câteva dintre cadourile oferite de dezvoltatorii imobiliari celor interesaţi să-şi cumpere o locuinţă în cadrul celor două târguri imobiliare desfăşurate weekendul trecut în Bucureşti, tIMOn (în Piaţa Constituţiei), respectiv TNI (la Palatul Parlamentului), transmite NewsIn.
Ofertele acestora însă nu au fost suficient de atractive pentru vizitatori, mai puţini ca număr decât la târgurile anterioare şi mult mai selectivi în privinţa locuinţelor scoase la expoziţie. “La aceste târguri organizate în perioadă de criză nu mai vin oameni buluc, aşa cum a fost până acum”, a declarat Cristina Mardare, managerul TNI, târg desfăşurat la Palatul Parlamentului.
În plus, “nimeni nu mai semnează contracte aşa uşor, pe loc. Înainte de a se decide, vorbesc cu banca, apoi merg să vizioneze”, a mai spus aceasta. Vizitatorii au fost mai puţin entuziasmaţi de ofertele dezvoltatorilor, fiind şi mai puţin dispuşi să încheie precontracte, în ciuda agresivităţii cu care dezvoltatorii şi-au promovat ofertele şi promoţiile.
Sursa: Business Standard









Loading...









