6 beneficii oferite de tablele interactive în clasele primare

de FluxImobiliar

Tablele de scris interactive sau tablele inteligente au devenit rapid un element de bază în școlile din lumea întreagă, datorită versatilității lor. 

Odată cu dezvoltarea în pași repezi a tehnologiei și pătrunderii acesteia în lumea celor mici, tablele interactive devin acum o necesitate în clasele primare, nu doar ceva util. Asta deoarece copiii au, în ziua de azi, mult mai multe gadgeturi care le atrag atenția în viața cotidiană.

Tablele interactive oferă profesorilor ocazia de a combate acest lucru și oferă copiilor o șansă mai bună de a rămâne implicați în timpul lecțiilor. Este un instrument pe care un profesor îl poate folosi atât cât crede că este potrivit. 

Iată câteva dintre principalele beneficii a utilizării unei table interactive într-o clasă primară!

1. Permite utilizarea unei varietăți de media cu întreaga clasă

Astăzi, există atât de mult conținut online disponibil care se adresează copiilor din clasele primare încât sistemul de predare clasic pare cu totul depășit. Totuși, tabla interactiva permite unui cadru didactic să profite de tot acest conținut online. 

Profesorul poate arăta rapid și ușor întregii clase un PowerPoint, un videoclip, o melodie etc. și apoi poate continua să predea restul lecției.

Acest lucru este deosebit de important pentru copiii de școală primară, care au nevoie de o mulțime de materiale diferite cu care să interacționeze, atât pentru a-și îmbunătăți abilitățile de bază, cât și pentru a rămâne implicați.

2. Este ușor de utilizat și de organizat

Cele mai citite articole

O tablă interactivă necesită foarte puțină întreținere și poate fi un instrument ușor de organizare a lecțiilor. Profesorii care folosesc table interactive pot salva cu ușurință „paginile” pe care le-au scris/desenat. Este o soluție mai sigură decât să lase ceva scris pe o tablă clasică sau magnetică, sperând că nu va fi șters.

De asemenea, o tablă interactivă permite cadrelor didactice să pregătească cu ușurință lecțiile și să le aibă întotdeauna pregătite. Este mai simplu și mai puțin enervant decât să care mereu cu ei o grămadă de dosare sau alte materiale didactice.

3. Profesorul și elevii pot interacționa direct cu ajutorul tablei

De exemplu, copiii pot scrie răspunsurile direct pe tabla interactivă, în timp ce profesorul poate evidenția, sublinia și încercui fragmente de text pe care vrea să pună accentul. 

De asemenea, îi permite să ofere feedback imediat, la nivelul întregii clase. Acest lucru crește implicarea elevilor, ceea ce va îmbunătăți procesul de învățare.

4. Costuri mai mici la clasă

Tablele interactive reduc cantitatea de materiale de care un cadru didactic are nevoie pentru fiecare lecție. Asta înseamnă că sunt o investiție bună, deoarece pot, în general, să reducă costurile la clasă.

5. Mai ecologică

Tabla interactivă îi ajută pe profesori să reducă risipa, diminuând cantitatea de hârtie pe care o folosesc. Cea mai mare parte din planificarea lecției și din lecția în sine, se va desfășura pe tabla intercativă și nu pe hârtie. Prin urmare, este, de asemenea, un plus ecologic pentru mediul de învățare.

6. Se potrivește unei varietăți de stiluri de învățare

Conținutul media de multe tipuri, pe care cadrul didactic îl va „sharui” cu clasa prin intermediul tablei interactive va putea satisface mai ușor diferite stiluri de învățare. De exemplu, PowerPoint-urile și videoclipurile sunt grozave pentru copiii care învață mai bine atunci când au mijloace vizuale, în timp ce lucruri precum melodiile și alte sunete îi ajută pe cei care învață auditiv.

O tablă interactivă poate folosi mai multe simțuri, cum ar fi vederea, sunetul și simțul tactil. Acest lucru îi ajută pe copii să-și amintească mai bine informațiile, deoarece folosesc mai multe părți ale creierului atunci când interacționează cu aceasta.

Cele mai citite articole

Related Posts