Copilul are nevoie de somn bun pentru o dezvoltare armonioasă! Vezi cum îi alegi salteaua de pat!

de FluxImobiliar

Un somn bun este esențial pentru sănătatea copilului tău și pentru dezvoltarea lui armonioasă. Poziția corpului pe o saltea de calitate previne multe dintre problemele de postură, oboseala și randamentul scăzut la învățătură. Află din acest articol cum să faci o alegere inspirată pentru camera celui mic și cum identifici produsele optime din categoria saltele de pat 120 x 200 cm sau din alte categorii destinate copiilor.

Alegerea saltelei pentru copii în funcție de dimensiuni

În ceea ce privește dimensiunile saltelei, ele sunt dictate de mărimea patului și, desigur, de vârsta copilului. Pentru bebeluși și copii până la vârsta de 3 ani, vei alege o saltea de 120×60 cm, care trebuie să se încadreze perfect în pătuț, pentru a nu lăsa spațiu pe margini, care ar putea pune în pericol siguranța celui mic.

Lucrurile se schimbă când ești părinte de preșcolar sau școlar. Dacă se poate, vrei să păstrezi patul cât mai mult timp și ai nevoie de o saltea durabilă. Vei opta pentru dimensiuni care îți permit să păstrezi salteaua până în adolescență sau până când copilul merge la facultate.

Salteaua de 90 x 120 cm poate fi o alegere până în adolescență, însă cel mai sigur ar fi să achiziționezi o saltea de 120 x 200 cm, care să asigure confort și spațiu suficient pentru noua statură a tânărului. Pentru această dimensiune, poți găsi o ofertă accesibilă pe internet, care să îmbine calitatea și prețul avantajos.

Pentru dormitoarele foarte spațioase sau pentru cazurile în care camera este împărțită de doi frați sau de două surori, se poate utiliza o saltea de 140 x 200 cm pentru adolescenți.

Ce caracteristici de fermitate trebuie să aibă salteaua pentru copii?

Principala caracteristică a unei saltele, la care trebuie să acorzi o atenție deosebită la achiziție, este, așa cum recomandă specialiștii Sitex, fermitatea. Există trei categorii de saltele din care poți alege, ținând cont, bineînțeles, de vârsta copilului:

  • Saltele ferme sau tari;
  • Saltele semi-ferme;
  • Saltele moi.

Cele mai citite articole

O saltea fermă este absolut necesară pentru un bebeluș, care nu trebuie să se afunde în materialul din pătuț și nu trebuie să aibă perne și obiecte pufoase prin preajmă, pentru a evita pericolul de sufocare. Pentru copiii mai mari, contează masa corporală în alegerea saltelei. De regulă se recomandă saltele mai moi pentru persoanele cu greutate mai mică și saltelele tari pentru persoanele mai corpolente. Fiind vorba despre copii, cea mai bună alegere ar fi o saltea semi-fermă.

Când cauți, spre exemplu, saltele de la Jysk, vei observa că gradul de fermitate este diferit și opțiunile sunt precizate în descrierea produselor, fiind în strânsă legătură cu materialele din care sunt confecționate.

Ce material alegi pentru salteaua copilului?

Materialul este un alt aspect deosebit de important în alegerea saltelei pentru copil. Materialele utilizate depind de modul în care este construită salteaua, în compoziția acesteia intrând mai multe tipuri de structuri. Astfel, proiectanții saltelelor moderne folosesc arcuri, spumă cu memorie, latex, dar și alte elemente organice cum ar fi fibre vegetale din nucă de cocos.

Saltelele din spumă cu memorie sunt accesibile și au o suprafață moale, confortabilă, păstrând totuși o fermitate adecvată în profunzime. Pe de altă parte, saltelele cu arcuri interioare sau cele realizate cu un sistem de susținere din bobine vor fi mai elastice și puțin mai ferme. Dacă se combină cele două tipuri de materiale, va rezulta o saltea hibridă, cu o bună calitate și durabilitate, dar cu un preț mai ridicat.

Dacă ești în căutarea unei saltele complet naturale, latexul poate fi o opțiune bună. Aceasta distribuie presiunea corpului uniform și este utilă în special pentru cei mici care nu folosesc încă o pernă. Pentru bebeluși, fibra de cocos este o alegere sigură, care asigură fermitatea necesară, aerisirea corectă și evitarea supraîncălzirii corpului celui mic.

Alegerea inspirată a saltelei este un pas esențial pentru a asigura un somn sănătos și o dezvoltare armonioasă a copilului. Ține cont de dimensiunile corecte în funcție de vârstă, patul în care va fi așezată, fermitate, construcție confortabilă și materiale prietenoase cu pielea și vei contribui astfel la odihna și relaxarea corespunzătoare ale micuțului sau adolescentului tău.

Bibliografie

Cele mai citite articole

Related Posts