Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

de FluxImobiliar
0 comentariu

Deși lucrurile păreau să se fi liniștit la acest capitol, programul Prima Casă se vede iarăși pus sub semnul întrebării – nu în ceea ce privește continuitatea sa, ci în privința condițiilor impuse beneficiarilor.

Cele mai citite articole

Deși părea să fi ieșit definitiv din sfera de interes a conducătorilor țării, iată că proiectul de lege referitor la programul O familie, o casă revine pe scena publică. Rămas în stand-by vreme de mai bine de patru luni, acesta a fost repus în mișcare săptămâna aceasta: pe data de 10 martie, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, potrivit site-ului oficial al acesteia. Documentul urmează să fie trimis apoi către Președintele României, pentru promulgare.

Citește și: Epopeea continuă (și) în 2020: „Să fie Prima Casă – dar nu orice fel de «primă casă», la oricine!”

Schimbări față de Prima Casă: vechi și noi

Noul program ar urma să ia locul longevivului Prima Casă, distingându-se de acesta printr-un caracter social mai accentuat. Astfel, una dintre principalele modificări aduse de noul program ar fi introducerea unui prag maxim de venit pentru beneficiari, anume 4.500 de lei pentru persoanele sau familiile fără copii și, respectiv, 7.000 de lei pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii.

În plus, textul inițial al proiectului de lege a fost modificat pentru a fi mai accesibil persoanelor care fac pare dintr-un grup vulnerabil (definit conform art. 6 din Legea nr. 292/2011): creditele accesate de către persoanele incluse în această categorie pot fi garantate de către stat în procent de până la 100% din valoarea finanţării (exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare).

O limitare intervine și la preţul unei locuinţe achiziționate prin noul program, care va fi de maximum 70.000 de euro (echivalent lei) la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în vreme ce valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 de euro (echivalent lei). Avansul minim pentru un credit (co)garantat de către stat rămâne de 5% din preţul de achiziţie a locuinţei.

Proiectul de lege mai prevede și acordarea următoarelor subvenţii de dobândă: reducerea ratei dobânzii creditului garantat cu 0,5 puncte procentuale (pentru familiile cu un singur copil) și, respectiv, cu un punct procentual (pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii). O nouă prevedere este reducerea ratei de dobândă cu două puncte procentuale pentru persoanele care fac pare dintr-un grup vulnerabil.

Citește și:
„Metamorfoza” Primei Case: de la posibilitatea ridicării plafonului de garantare, la limitarea veniturilor
Vrei un apartament cu mai mult de două camere? Vei fi, probabil, afectat de noul program „O familie, o casă”

Un proiect considerat „neinteresant”?

Readucerea pe masa Parlamentului a acestui proiect de lege vine în contextul în care, la finele anului trecut, Ministrul Finanțelor Florin Cîțu declara că Guvernul (de factură liberală) nu intenționa să ducă mai departe această inițiativă, venită din partea Partidului Social Democrat (PSD). „În trei ani de zile, am văzut toate proiectele PSD și nu cred că a existat un proiect PSD care să-mi fi stârnit interesul așa de mult încât să-l folosesc. Nici acest proiect nu va fi interesant pentru noi”, arăta acesta, citat de Mediafax.

Citește și: Prima Casă, din nou în cumpănă. Varianta „O familie, o casă” e pulverizată: nu ar fi „interesantă” pentru actualul Guvern

Spre finele lunii ianuarie, reprezentanții Guvernului dădeau, totuși, asigurări că programul Prima Casă avea să meargă mai departe și în 2020, având prevăzut un plafon de (circa) două miliarde de lei. Aceștia lăsau, totuși, de înțeles că condițiile de funcționare a programului puteau fi modificate.

Citește și: Asigurări pe două fronturi din partea Guvernului: Prima Casă merge mai departe. Plafon de două miliarde de lei pentru 2020

Mai multe fonduri pentru cei care nu pot accesa un credit standard

Inițiativa legislativă de transformare a programului Prima Casă în O familie, o casă a venit în septembrie 2019, din partea Ministrului Finanțelor de atunci, Eugen Teodorovici. În nota de fundamentare a documentului citat se arăta că, potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României, volumul împrumuturilor acordate prin Programul Prima Casă căpătase o „dimensiune sistemică” – acesta ajungând să reprezinte 45% din stocul creditelor ipotecare (34 miliarde lei, în martie 2019), respectiv 31% din fluxul de credite ipotecare noi (3,8 miliarde lei, flux cumulat pe o perioadă de 12 luni până la martie 2019). „În acest context, Consiliul General al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) a emis Recomandarea nr. R/1/2018, adresată Guvernului României, în vederea recalibrării programului «Prima Casă» din punct de vedere social, prin revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, cu menținerea unui grad de îndatorare sustenabil. Conform recomandării CNSM, este necesară reorientarea programului către persoanele cu venit până într-un anumit plafon, asigurând astfel o disponibilitate mai mare a fondurilor pentru persoane care nu pot accesa un împrumut imobiliar standard”, se arăta în document.

The post Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui appeared first on ImoExpert.

Cele mai citite articole

Related Posts

Lasa un comentariu