Află care sunt cele mai spectaculoase clădiri de cazinou din întreaga lume și cum ies în evidență în topul preferințelor jucătorilor.
Cazinourile de top ies în evidență printr-o serie de aspecte, iar primul dintre acestea este locația. Clădiri moderne sau cu o arhitectură deosebită, amplasate în zone spectaculoase din punct de vedere al localizării, cu suprafețe generoase, cu amenajări interioare și exterioare remarcabile și cu o istorie încărcată – acestea sunt câteva dintre elementele care individualizează un cazinou, conform statisticilor site-ului Bogdan. În cele ce urmează vom realiza o incursiune în lumea cazinourilor de top care au reușit să cucerească jucătorii și care se evidențiază printr-o arhitectură inegalabilă.
Din România, prin Europa, America și Asia către capătul Pământului!
România are patru cazinouri renumite pentru clădiri, arhitectură și localizare: Sinaia, Vatra Dornei, Arad și Constanța. Extrem de puțin în comparație cu cazinourile de la nivelele european și global, unde țara noastră este depășită atât în privința numărului, cât și a funcționalității. Pentru că, în acest moment, niciuna dintre clădiri nu mai este funcțională (cu excepția cazinoului din Sinaia, dar care nu mai are activități specifice, ci este un centru de conferințe).
Frumusețea arhitecturală a clădirilor în care sunt amplasate aceste cazinouri s-a păstrat peste ani, iar lucrările de restaurare au adus o parte din gloria trecută a acestor cazinouri istorice românești. Singurele locații care mai prezintă interes din punct de vedere al arhitecturii locației sunt cazinourile amplasate în casa Vernescu (Calea Victoriei, București), Intercontinental (Piața Universității, București) și Athenee Palace Hilton (Piața Revoluției, București).
Cazinoul din Vatra Dornei este o replică a unuia dintre cele mai prestigioase stabilimente cu jocuri de noroc din Europa de Vest – cazinoul Baden-Baden. Distincția, eleganța, amenajările interioare de o opulență rafinată, precum și suprafețele generoase poziționează acest local în topul cazinourilor terestre în privința opțiunilor de relaxare. Alături de acest cazinou, un alt local cu prestigiu regional și internațional este cazinoul din Monte Carlo (clădirea prezintă fațade cu o arhitectură în stilul Beaux Arts).
Stilul arhitectural unic al acestei clădiri este completat pe partea de interioare cu săli ample, care sunt decorate și amenajate într-un mod elegant și luxos. Locația beneficiază de spații verzi exterioare care creează o esplanadă mirifică. Pentru cei care își doresc să joace în cele mai vaste săli de jocuri, cazinoul Lisboa din Portugalia este considerat a fi cel mai întins cazinou european (peste 15000 de metri pătrați). În ciuda faptului că la nivel arhitectural acest proiect este unul care se îndepărtează de ideea unui cazinou într-o clădire istorică, fiind o structură din oțel și sticlă, cazinoul Lisboa se situează în topul popularității jucătorilor europeni.
Cele mai citite articole
Centrul distracției în materie de cazinou s-a mutat în zona Asiei, unde Venetian Macau este considerat cel mai spectaculos cazinou din lume. Având în vedere că numai suprafața destinată jocurilor este peste 50000 de metri pătrați, iar construcția întregului complex s-a ridicat la peste 2, 4 miliarde de dolari, cu siguranță că aici este raiul jucătorilor de cazinou. Numai că Macau s-a transformat în noul “El Dorado” al jocurilor de noroc, așa că lista clădirilor destinare cazinourilor este mult mai lungă și cuprinde o serie de stabilimente remarcabile.
Printre acestea se numără Wynn (cuprinde și zone de cumpărături cu magazine de la branduri exclusiviste), The Grand Lisboa (cea mai înaltă clădire din Macau, care dispune și de un dom acoperit cu peste 1 milion de LED-uri, ce este considerat a fi cel mai mare de pe Glob) și City of Dreams (House of Dancing Water și Jade Dragon sunt unele dintre atracții unice oferite de acest complex care a costat 2, 1 miliarde de dolari).
Singapore figurează pe lista clădirilor spectaculoase de cazinou cu Wold Sentosa (fiecare clădire din acest complex are o temă arhitecturală unică) și Marina Bay Sands (considerat a fi cea de-a doua scumpă clădire de cazinou – 5, 5 miliarde de dolari). Desigur, trebuie remarcat și stilul arhitectural al clădirilor Marina Bay Sands, care prezintă trei structuri unificate la nivelul superior de Sky Park, o zonă care oferă pe lângă numeroasele facilități și o vedere panoramică la 360 de grade asupra orașului Singapore.
Australia figurează pe lista clădirilor deosebite de cazinou cu Crown Casino (peste 20000 de metri pătrați spațiu de divertisment pentru jucători), în timp ce Africa plusează cu Rio Casino Resort, un complex cu un design aparte (inspirat de Carnavalul de la Rio) și cu un spațiu dedicat jocurilor de noroc, cu o suprafață de aproape 25000 de metri pătrați. Las Vegas rămâne centrul distracției de pe Noul Continent, în top figurând Caesars Palace (stilul arhitectural este bazat pe cel al clădirilor din Roma Antică), Venetian Resort Hotel Casino (include o replică a Marelui Canal din Veneția), MGM Grand Casino (este cazinoul care oferă servicii auxiliare de lux clienților săi) și Bellagio (fântânile sale sunt cunoscute peste tot în lume).
Clădirile cazinourilor de top sunt spectaculoase, indiferent de continentul pe care se află și merită vizitate nu doar pentru joc, ci și pentru caracteristicile lor arhitecturale deosebite.