Zvonurile care anticipau apariția iminentă a unei crize în 2019 și scăderea prețurilor și cu 25% au avut un impact semnificativ asupra pieței din București, în special în prima jumătate a anului. În ciuda acestora, la nivelul Capitalei apartamentele au ajuns să se scumpească, până la sfârșitul lui 2019, cu circa 6%.
„În prima jumătate a anului cel puțin toată presa a fost invadată de articole negative și de știri alarmante referitoare la piața rezidențială”, a declarat Georgian Marcu, Broker/Owner al agenției imobiliare Green Angels, în cadrul emisiunii imoExpert. „Sunt foarte mulți cei care și-au pus pe hold achizițiile, care au așteptat să vadă ce se întâmplă din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, din punct de vedere social”, a mai adăugat el.
„Cred în continuare, așa cum spunem încă de la începutul anului trecut când au apărut acele zvonuri alarmiste, că piața rezidențială este dependentă de mersul economiei. Dacă economia merge bine, dacă salariile cresc, e clar că și prețurile proprietăților rezidențiale vor crește”, a ținut Marcu să sublinieze.
Cât despre evoluția prețurilor pe parcursul anului 2019, Broker/Ownerul Green Angels a menționat că se aștepta să vadă, mai degrabă, o stagnare sau o creștere marginală pe piața veche. În schimb, Indicele Imobiliare.ro a arătat că în cazul apartamentelor situate în blocuri construite înainte de 2000 prețurile solicitate s-au apreciat cu 9% în decursul unui an, de la 1.232 la 1.343 de euro/mp util.
Avansul înregistrat în cazul locuințelor noi a fost, în schimb, de doar 3,5%, prețul mediu solicitat ajungând de la 1.412 de euro/mp în decembrie 2018 la 1.462 de euro/mp în ultima lună a anului trecut.
Astfel, în ciuda avansului semnificativ din 2019, prețurile apartamentelor vechi din București s-au menținut sub nivelul celor cerute de proprietari și dezvoltatori pentru locuințele noi.
„E absolut normal ca prețurile (n.r. apartamentelor vechi) să fie sub cele noi. Nu poți compara o proprietate construită în anii ’70 cu o proprietate construită în 2017. Nici măcar una construită în 2008, să zicem, cu una construită în 2017”, a ținut să sublinieze Georgian Marcu, prezent în platoul imoExpert.
Broker/Ownerul Green Angels a mai menționat și că preferința pentru locuințele vechi ar putea să fie pusă inclusiv pe seama dificultăților pe care le au bucureștenii cu aglomerația din trafic, problemă care îi determină pe mulți să își dorească să locuiască în zona centrală a orașului pentru a reduce distanța față de birou sau față de alte puncte de interes.
„Diferența aceasta de prețuri mie îmi spune un singur lucru, probabil nu există suficiente proprietăți noi în zonele centrale, ceea ce a permis proprietăților vechi, cu localizare bună, să își ridice prețul”, a adăugat el.
Cele mai citite articole
În plus, oferta de pe piața veche s-a redus treptat în ultimii doi ani. „Raportul dintre cerere și ofertă își face întotdeauna simțită prezența prin corecții de preț, iar acestea pot fi și în sus și în jos”, a completat Marcu.
Potrivit datelor centralizate de Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro, numărul caselor și apartamentelor scoase la vânzare pe piața veche în cele mai mari șase orașe din țară – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța – a scăzut de la 41.000 în 2018 la 40.000 anul trecut.
Oferta la închiriere a crescut însă pe piața veche, de la 49.000 de apartamente și case listate pentru închiriere în 2018 la 56.000 în 2019.
Oferta la vânzare pe piața nouă a ajuns, anul trecut, să cuprindă în cele șase orașe monitorizate 15.000 de unități noi situate în 400 de ansamburi rezidențiale.
Ce se întâmplă în 2020 cu prețurile locuințelor din București?
Prețurile locuințelor scoase la vânzare în Capitală vor continua, cel mai probabil, să urmeze trendul ascendent al ultimilor ani, dar majorarea nu va fi una galopantă, în opinia lui Georgian Marcu.”Cred că prețurile vor crește, într-o marjă de o singură cifră”, a declarat Broker/Ownerul agenției imobiliare Green Angels, ținând să sublinieze faptul că un avans destul de redus s-a înregistrat și în 2019, în condițiile în care s-au încheiat cu peste 12.000 de tranzacții în plus în Capitală față de anul precedent.
Conform Indicelui Imobiliare.ro, în 12 luni prețul mediu solicitat pentru apartamentele vechi și noi scoase la vânzare în București s-a apreciat cu aproape 6%, până la valoarea de 1.413 euro/mp util.
Pe parcursul anului trecut au fost încheiate în Capitală 95.557 de tranzacții cu imobile, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. S-au vândut, astfel, cu aproape 12.500 de case, terenuri și apartamente în plus față de 2018.
URMĂREȘTE AICI INTEGRAL EDIȚIA DIN IANUARIE A EMISIUNII IMOEXPERT
The post Zvonurile de criză și impactul lor asupra pieței din București. Ce se va întâmpla cu prețurile în 2020? appeared first on ImoExpert.