România este una dintre țările cu cele mai frumoase castele din Europa, prilej de bucurie deoarece avem o mulțime de posibilități să vizităm locuri superbe, încărcate de istorie.
Cele mai cunoscute castele din România sunt următoarele:
1. Castelul Peleș – Construit între anii 1873 și 1914, Peleș este unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Clădirea se află în prezent în proprietatea Familiei Regale a României, dar poate fi vizitat. Castelul din Sinaia obișnuia să fie reședința de vară a regilor României și a fost construit la dorința regelui Carol I al României. Acesta a rămas impresionat de frumusețea localității Sinaia încă de la prima vizită și a decis să construiască aici un castel impresionant. De altfel, Carol I a supravegheat personal lucrările castelului care a fost inaugurat în 1883, dar finalizat abia în 1914. Programul de la Castelul Peleș este următorul: marți, între orele 8:30 – 17:30, miercuri – duminică, între orele 8:30 și 17:30. Biletele pentru Castelul Peleș au următoarele prețuri: adulți – 30 lei, pensionari – 15 lei, elevi și studenți – 7.5 lei.
Cele mai citite articole
2. Castelul Bran – Chiar dacă nu este la fel de frumos precum Peleș, Castelul Bran este mult mai cunoscut în străinătate pentru turiștii străini. Acest lucru este datorat și legendei lui Dracula, care a pus România pe harta mondială. Oamenii sosesc în valuri la Bran pentru a afla mai multe despre legenda lui Dracula, care este atât de cunoscută încât a dus la apariția a numeroase filme, seriale și jocuri, cănile și tricourile cu acest personaj se vând foarte bine, iar în România există inclusiv Vlad Cazino, un cazino inspirat din mitul lui Dracula. Programul de vară de la Castelul Bran este următorul: luni, între orele 12-18, marți – duminică, între orele 9-18. Prețul biletelor este următorul: adulți – 45 lei, pensionari – 35 lei, studenți – 25 lei și elevi – 10 lei.
3. Castelul Corvinilor – Construcția castelului din Hunedoara a început în 1458, iar și astăzi acesta impresionează prin arhitecturaa sa gotică. Proprietarul castelului este statul român. Acest castel este învăluit în legende, iar cea mai cunoscută are legătură cu fântâna adâncă de 30 de meri, care ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis eliberarea în cazul în care vor ajunge la stratul de apă. După 15 ani de trudă, când au reușit în sfârșit, ei nu au fost însă eliberați. Din acest motiv, pe fântână este scrisă inscripția „Apă ai, inimă n-ai”. Programul castelului este următorul: luni, între orele 12:00 și 20:30, marți – duminică, între orele 9:00 – 20:30. Prețul biletelor de intrare la Castelul Corvinilor: adulți – 31 lei, elevi și studenți – 7 lei, pensionari – 16 lei.
4. Castelul Sturdza de la Miclăușeni – Este situat la aproximativ 20 de kilometri de Roman și 65 de municipiul Iași. Este construit în stil neogotic între anii 1880 și 1904 de către Gheorghe Sturdza și soția sa Maria. Este o construcție imobiliară superbă. În prezent, castelul se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Este format din trei monumente: castelul Sturdza, parcul și biserica Sf. Voievozi. Programul este următorul: marți – vineri, între orele 10:00 – 17:00, sâmbătă și duminică, între orele 12:00 – 18:00. Prețul biletelor este de 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru pensionari, studenți și elevi de liceu și 5 lei pentru elevi de gimnaziu.
5. Castelul Banffy – Cunoscut și ca Versailles-ul Transilvaniei, acest castel a fost construit de familia Banffy în comuna Bonțida diin județul Cluj. Construcția a început în anul 1437 și a fost reședință nobiliară. De altfel, castelul a fost finalizat abia în anul 1890, în stil baroc. În prezent, la castelul Banffy este organizat în fiecare an și un festival.