Roca Residence: 118 apartamente de Prima Casă pentru ieșeni, în zona CUG-Nicolina (P)

de FluxImobiliar
0 comentariu

Îți dorești un apartament nou-construit, modern, care să se încadreze într-un buget de Prima Casă? Ansamblul Roca Residence, din Iași, îți poate împlini dorința!

Cele mai citite articole

Acesta este amplasat pe un teren de 9.000 de metri pătrați din zona Șoseaua Nicolina, la limita cartierului Cug, și este compus dintr-un total de cinci clădiri (P+3E), cu un total de 118 unități locative – dintre care majoritatea sunt cu două camere. Potrivit companiei dezvoltatoare, prima fază de construcție a complexului, constând în două blocuri și, respectiv, 48 de unități locative, este deja finalizată; pe de altă parte, cele 70 de apartamente din a doua fază urmează a fi predate între august 2020 și aprilie 2021. În momentul de față, circa 70 din totalul de 118 apartamente sunt deja contractate.

„Roca Residence este un proiect gândit şi transpus din schiţe în realitate, în strânsă armonie cu nevoia de spaţiu, confort şi intimitate a fiecărui om. Ne-am dedicat cunoştinţele dobândite, profesionalismul şi energia pentru a-ţi satisface aşteptările până la cele mai fine detalii. Confortul apartamentelor este completat de încălzirea prin pardoseală, de tâmplăria PVC cu geamuri tripan, de centrala în condensaţie şi de termosistemul de 10 centimetri, ce asigură temperatura optimă a locuinţei.”

Dezvoltator Roca Residence

 

Apartamente de până la 66 de metri pătrați

Apartamentele din cadrul ansamblului ieșean beneficiază de o compartimentare clasică, fapt ce reușește să pună foarte bine în valoare spațiul disponibil: 31,4 metri pătrați pentru garsoniere, între 45 și 53 de metri pătrați pentru două camere și, respectiv, 66 de metri pătrați pentru trei camere. Un avantaj important pentru potențialii cumpărători este că pot apela la un credit Prima Casă: locuințele monocamerale costă 31.000 de euro, cele bicamerale sunt cuprinse între 43.000 și 51.500 de euro, iar cele tricamerale ajung la 64.500 de euro (toate prețurile având TVA inclus).

Aproape de ceea ce contează

Un avantaj important al ansamblului Roca Residence este reprezentat de factorul localizare, viitorii locatari având, în apropiere, importante puncte de interes precum grădiniță, școală, liceu, magazine etc. În plus, complexul beneficiază de sistem de supraveghere video, interfon, acces securizat. Cei care au copii au acces, de asemenea, la un loc de joacă special amenajat.

Click pentru fotografii și detalii suplimentare!

The post Roca Residence: 118 apartamente de Prima Casă pentru ieșeni, în zona CUG-Nicolina (P) appeared first on ImoExpert.

Cele mai citite articole

Related Posts

Lasa un comentariu