Proiectele clasice de case pentru care încă mai optează clienţii companiei Cross Design specializată în proiectare şi expertiza în domeniul construcţiilor rămân în topul preferinţelor acestora, fiind construcţii ingenioase şi deosebite. Sunt clienţi care solicită chiar proiecte de case personalizate în formă de A, fie în calitate de reședințe permanente, fie temporare. Majoritatea acestor construcţii sunt case de vacanţă, prezintă plusuri şi minusuri, avantaje şi dezavantaje, de aceea persoanele interesate sunt invitate să se documenteze temeinic înainte de a ridica propriul cămin.
Ce este un proiect de casă în forma literei A?
Proiectele de casă în forma literei A apăreau în schiţe pentru prima dată în anii 1930 în California, pentru că 20 de ani mai târziu, aceste construcţii să împânzească plajele californiene. Forma literei A mare de tipar este o formă clasică a caselor, cu acoperişuri în două ape foarte abrupte ce se prelungesc de la coama la sol. Iniţial, aceste construcţii aveau structura din lemn, fiind foarte economice şi cu un timp scurt de execuţie. Acum, există proiecte de case în formă literei A cu structură metalică, fiind alternative economice şi ergonomice la construcţiile obişnuite.
Ce avantaje aduce o casă în formă literei A?
Un proiect de casă în formă literei A nu numai că este inedit, ci este şi foarte avantajos din mai multe puncte de vedere:
· are costuri reduse de construcţie şi de proiectare;
· are un design simplu care stă la baza costurilor reduse;
· are o structură simplă şi solidda în acelaşi timp, foarte rezistentă la zăpezi, deoarece acoperişul poate susţine cantităţi mari de zăpadă;
· poate să aibă un design spectaculos, deşi este extrem de simplu;
· beneficiază de un timp de execuţie foarte scurt;
· are un interior foarte luminos deoarece cel puţin una din faţade este din sticlă;
· oferă o privelişte spectaculoasă;
Cele mai citite articole
· dispune de o configurare interioară simplă cu spaţii înalte şi ample;
· poate fi construit proiectul în regie proprie, de multe ori nefiind necesară prezenţa unei fundaţii.
Proiectele de case în formă literei A au şi dezavantaje?
Cu siguranţă că aceste proiecte de case au şi dezavantaje, nu numai avantaje. Casele în formă literei A proiectate de către specialişti prezintă următoarele particularităţi nu tocmai pozitive:
· sensibilitate la atacul acarienilor sau termitelor dacă are structura din lemn;
· dificultatea proiectării spaţiilor de depozitare;
· lipsa spaţiului interior pentru a expune tablouri sau alte decoraţiuni de perete;
· spaţiul util interior din casele în formă literei A este mic, ceea ce limitează numărul de camere ce pot fi proiectate;
· costuri mari de realizare a acoperişului care are nevoie şi de o izolaţie pe măsură pentru a avea confort termic pe toată durata anului;
· micşorarea gradului de intimitate al locatarilor din cauza ferestrelor mari;
· sensibilitatea casei în fața furtunilor puternice.